Ce este POIM 2014-2020?
Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 și în acord cu Cadrul Strategic Comun și Documentul de Poziție al serviciilor Comisiei Europene. Strategia POIM este orientată spre obiectivele Strategiei Europa 2020, în corelare cu Programul Național pentru Reformă și cu Recomandările Specifice de Țară, concentrându-se asupra creșterii durabile prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin măsuri de eficiență energetică și promovare a energiei verzi, precum și prin promovarea unor moduri de transport prietenoase cu mediul și o utilizare mai eficientă a resurselor.
Prioritățile de finanțare stabilite prin POIM contribuie la realizarea obiectivului general al Acordului de Parteneriat prin abordarea directă a două dintre cele cinci provocări de dezvoltare identificate la nivel național: Infrastructura și Resursele.
POIM finanțează activități din patru sectoare: infrastructura de transport, protecția mediului, managementul riscurilor și adaptarea la schimbările climatice, energie și eficiență energetică, contribuind la Strategia Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.
Axa Prioritară 3.2
Sectorul de apă este finanțat de Axa prioritară 3.2 – Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentarii cu apa potabilă a populației.
Ce este apa uzată?
Apa uzată, numită și „apa folosită” sau „apă de canalizare” are încărcătură microbiologică ce reprezintă un factor de risc pentru sănătatea umană. Apa uzată trebuie transformată prin epurare într-o stare ce îi permite deversarea (descărcarea) în orice emisar (râu, lac, mare, etc.) fără a prejudicia flora și fauna.
Ce este canalizarea?
Canalizarea menajeră este o rețea de conducte îngropate subteran pentru colectarea apei uzate menajere sau a apei uzate industriale și transportul acesteia către o stație de epurare. O rețea de canalizare menajeră este compusă din canale de racord, canale de serviciu, canale colectoare secundare, canale colectoare principale și este echipată cu cămine de vizitare pentru acces, supraveghere și întreținere.
Ce este Caseta?
Caseta colectoare a apelor uzate din Municipiul București este o construcție hidrotehnică ce preia toată cantitatea de apă uzată din capitală și dintr-o serie de localități din jurul Municipiului București și o transportă către Stația de Epurare a Apelor Uzate Glina în vederea epurării.
Caseta are în plan o lungime de aproximativ 18 km și desfășurată aproximativ 45 km și funcționează ca un colector de canalizare compus din:
– 2 semicasete situate pe tronsonul Ciurel – Opera;
– 2 situate pe tronsonul Opera – Vitan;
– 3 situate pe tronsonul Vitan – Popești.
Ce înseamnă epurare?
Epurarea apelor uzate este procesul complex realizat cu echipamente de înaltă performanță, bazat pe avizele, acordurile și autorizațiile de mediu eliberate de către autoritățile competente, potrivit reglementărilor legale din domeniul protecției calității apei și a mediului, astfel încât să fie garantate atât protecția și conservarea mediului, cât și igiena și sănătatea populației.
Tratarea apelor uzate și meteorice transportate prin sistemul de canalizare se face în Stațiile de Epurare prin procedee mecanice și biologice, rezultând nămol. La rândul lui, nămolul este tratat prin fermentare anaerobă și deshidratare după care este depus în depozit ecologic sau poate fi folosit în agricultură ca îngrășământ.
Ce este o Stație de Epurare a Apelor Uzate?
Stația de Epurare a Apelor Uzate reprezintă ansamblul de construcții și instalații destinat epurării apelor uzate prin metode mecanice, mecano-chimice, biologice și terțiare. Capacitatea stațiilor de epurare se exprimă în m3/zi.
Pentru o stație de epurare, obiectul de activitate se referă la două categorii de ape uzate:
• Influentul reprezintă apele uzate intrate în stația de epurare.
• Efluentul reprezintă apa uzată epurată evacuată de stația de epurare sau de o treaptă de epurare.
Epurarea apelor uzate (influentului) poate fi realizată în mai multe etape:
• epurare primară – prin mijloace mecanice sau fizico-chimice
• epurare secundară – prin mijloace biologice, în care procedeele de epurare sunt atât de natură fizică cât și biochimică
• epurare terțiară – prin procese chimice, pentru îndepărtarea din apele uzate a unor poluanți specifici unor ape uzate industriale
Stația de epurare acționează pentru diminuarea cantității/concentrației poluanților pe care îi conține apa uzată, astfel încât efluentul să respecte condițiile de evacuare impuse prin reglementările în vigoare.
Ce reprezintă Taxa Municipală pe Apă Uzată?
Taxa Municipală pentru Apă Uzată este o obligație impusă prin Directiva 200/60/CE, 2004/35/CE și legislația națională, cu respectarea principiului poluatorul plătește” și reprezintă o ajustare extraordinară a tarifului plătit pentru apă.
Principiul „poluatorul plătește”, în baza căruia a fost instituită TMAU, este o regulă importantă în dreptul Uniunii Europene, iar în domeniul care face obiectul prezentului raport acest principiu este expres prevăzut de Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și Consiliului, de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, la art. 9 conform căruia: „Statele membre iau în considerare principiul recuperării costurilor serviciilor legate de utilizarea apei, inclusiv a costurilor legate de mediu și de resurse, având în vedere analiza economică efectuată în conformitate cu anexa III și, în special, cu principiul „poluatorul plătește”.”
Acest principiu se regăsește și în legislația română, în Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 51/2006, republicată: „Serviciile de utilități publice fac obiectul unor obligații specifice de serviciu public în scopul asigurării unui nivel ridicat al calității siguranței și accesibilității, egalității de tratament, promovării accesului universal și a drepturilor utilizatorilor și au următoarele particularități: […] k) sunt furnizate/prestate pe baza principiului „beneficiarul plătește”.
Conform art. 80 alin. (1) din Legea nr. 107/1996: „(1) În vederea atingerii obiectivelor prezentei legi se va aplica principiul recuperării costurilor serviciilor de apă, inclusiv costuri implicate de mediu și de resursă, pe baza analizei economice al cărei conținut este prevăzut în anexa nr. 4 și cu respectarea principiului poluatorul plătește.”
De asemenea, art. 31 alin. (19) din Legea nr. 241/2006, republicată, prevede: „Nerespectarea de către utilizatori a condițiilor calitative și cantitative de descărcare a apelor uzate în sistemele publice de canalizare, stabilite prin acordurile de preluare și avizele de racordare eliberate de operator potrivit reglementărilor legale în vigoare, conduce la retragerea acestora, la anularea autorizațiilor de funcționare și la plata unor penalități și despăgubiri pentru daunele provocate, în conformitate cu principiul poluatorul plătește.”
Acest mecanism a fost stabilit pentru a da posibilitatea municipalității de a rambursa:
-până în anul 2030, suma de 35 milioane Euro, reprezentând valoarea creditelor contractate de Primăria Municipiului București de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), respectiv 10.000.000 Euro, și Banca Europeană de Investiții (BEI), respectiv 25.000.000 Euro. Împrumuturile realizate de municipalitate pentru derularea Fazei I a Proiectului au fost garantate de Guvernul României;
-până în anul 2047, suma de până la 75 milioane Euro, reprezentând valoarea creditului contractat de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru Faza a II- a Proiectului, aflată în implementare.
Taxa Municipală pentru Apa Uzată se calculează și se actualizează anual de către Municipiul București, conform prevederilor legale în vigoare. Pentru anul 2019, cuantumul Taxei Municipale pentru Apa Uzată a fost stabilit la 0,09 lei/m3 de apă uzată deversat la canalizare (apă uzată și apă meteorică) pentru Faza I a Proiectului și 0,07 lei/m3 de apă uzată pentru Faza II a Proiectului (aplicabilă din 1 noiembrie 2019).
Pentru anul 2020, cuantumul Taxei Municipale pentru Apa Uzată a fost păstrat la nivelul anului 2019.
Această taxă se va colecta până la rambursarea totală a împrumuturilor contractate, până în anul 2020 către BERD și până în anul 2030 către BEI, pentru Faza I a Proiectului, respectiv până în anul 2047 către BEI pentru Faza II a Proiectului.